Maica Domnului sau Fecioara Maria (din ebraică Miryam מרים; n. Sepphoris sau Ierusalim – d. Ierusalim sau Efes) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană), precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus.

Termenul de logodnă este o traducere greșită a conceptului de kiddushin, din punct de vedere al legii iudaice cei denumiți în traduceri greșite (incluzând greaca Noului Testament) drept „logodiți” erau deja soț și soție.^[3][4][5][6] În realitate la evreii antici nu existau logodne, ci doar căsătorii, fiecare căsătorie era după câtva timp urmată de altă ceremonie, de consumare a căsătoriei.^[3][4][5][6] Deci în loc să vorbim de logodnă urmată de căsătorie, corect din punct de vedere istoric este să vorbim despre căsătorie urmată de ceremonia de consumare a căsătoriei.^[3][4][5][6]

Al treilea sinod ecumenic, ținut la Efes în anul 431, convocat pentru a dezbate asupra învățăturii dioprosopiste a patriarhului Nestorie ^[7], a confirmat învățătura Bisericii primare cu privire la Maica Domnului (gr. Theotokos, “Născătoarea de Dumnezeu”). Conform definițiilor dogmatice adoptate de acest sinod ecumenic, la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie (Eva), tot printr-o femeie (Maria) a venit în lume și mântuirea. Maria a fost denumită de aceea “noua Evă”.

Venerarea Mariei ca fecioară joacă un rol important deopotrivă în bisericile ortodoxe, cea catolică, cea anglicană și cele orientale. Un număr foarte mare de biserici și catedrale îi poartă numele, inclusiv spre exemplu 70% din catedralele franceze.